La numai patru ani de la lansare, Fundatia Romana a Inimii (FRI) a gazduit, ca parte a Saptamanii Europene a Preventiei, European Heart Network Annual Workshop and General Assembly – cea mai importanta intalnire a liderilor Fundatiilor Europene din domeniul preventiei bolilor cardiovasculare.
Evenimentul a avut loc in perioada 21-23 Mai 2014, la Bucuresti, si s-a bucurat de prezenta a peste 60 de invitati si delegati ai Fundatiilor din 20 de tari. In cadrul evenimentului au avut loc peste 20 de prezentari ale celor mai importanti lideri din domeniul preventiei bolilor cardiovasculare, precum si o sesiune dedicata stoparii fumatului, realizata in Parlamentul Romaniei, in parteneriat cu European Network for Smoking and Tobacco Prevention (ENSP).
La intalnirea EHN a participat, pentru prima data, presedintele ales al Societatii Europene de Cardiologie, Profesor Fausto Pinto, in calitate de keynote speaker.
„Este o mare onoare pentru noi sa gazduim un asemenea eveniment, la numai patru ani de la infiintare. Suntem extrem de onorati si de acceptul Profesorului Fausto Pinto de a fi keynote speaker dar si de asocierea cu ENSP intr-o dezbatere, sustinuta in Parlamentul Romaniei, cu privire la stadiul implementarii Conventiei Cadru pentru Controlul Tutunului in Romania”, a declarat Prof. Dr. Dan Gaita, presedintele Fundatiei Romane a Inimii.
Workshop-ul, care isi propune sa atraga atentia asupra necesitatii preventiei bolilor cardiovasculare, in conditiile in care acestea sunt principala cauza de deces si invaliditate din Europa, a fost organizat pentru prima data in istorie intr-o tara Sud-Est Europeana. In cadrul vizitei efectuate la Bucuresti, membrii EHN au avut intalniri cu presedintii principalelor Fundatii Europene ale Inimii – British Heart Foundation, Irish Heart Foundation, Danish Heart Foundation, Swidish Heart Foundation, Dutch Heart Foundation, German Heart Foundation si Swiss Heart Foundation.
EHN Annual Workshop and General Assemblyin cifre:
- 60 de participanti din 20 de tari;
- Peste 20 de prezentari;
- Sesiune dedicata stoparii fumatului, in asociere cu ENSP – sustinuta in Parlamentul Romaniei.
Filmul evenimentului poate fi urmarit aici.
Va multumim!